Capitolul 10:Esec

Ploaia batea cu putere in ferestrele masinii si pe acoperis in timp ce mergeam spre scoala. Era o vreme pe sufletul meu, ce imi caracteriza perfect sentimentele.

Am coborat in parcarea spalata de ploaie si m-am grabit spre sala de clasa, mergand cu gluga pe cap, privind in jos, cu Renesmee alaturi de mine.

Cand am ajuns in cladire, picioarele au inceput sa imi devina moi si sa nu ma mai asculte. Nu vroim sa ajung in clasa, nu vroiam sa ma tin de planul meu, nu imi doream sa fac asta.

Cu toti muschii incordati si cu gura punga, m-am straduit sa tin pasul cu Renemee.

Am intrat in clasa. James era in banca lui, scriind ceva intr-un caiet.

Mi s-a taiat respiratia si mainile au inceput sa imi tremure. Cum voi avea puterea sa fac asta?

-Buna, Emma! Mi-a spus el ridicandu-si capul din caiet si zambind larg.

-Buna, am spus eu incet.

M-am uitat la el o secunda, apoi mi-am mutat privirea in alta parte si m-am grabit catre banca mea.

-Ai avut un weekend frumos?a intrebat el?

-Nu a fost rau, am bombanit eu.

Nu a fost rau, a fost groaznic. A fost un cosmar.

Nu l-am intrebat cum a fost al lui si nici el nu a mai spus altceva.

Ma simteam ca un monstru pentru ca fac asta. Dar era mai bine asa. Mai bine pentru amandoi. Sa ne indepartam acum, inainte de a deveni prea apropiati. Pentru ca oricum vom fi nevoiti sa ne despartim. De ce sa suferim mai mult mai tarziu cand am putea sa suferim mai putin acum? Parea logic.

Eu stiam ca as suferi enorm oricand, in orice ipostaze. Dar poate James nu se atasase de mine inca si nu ii voi da sansa sa o faca.

Stiam ca trebuie sa fiu tare pentru a face ce e mai bine pentru el, desi inima mea se sfarama in mii de bucatele.

Deci m-am asezat in banca si am incercat sa il ignor in restul orei si in orele viitoare. Ieseam prima din clasa, cu Renesmee mereu alaturi si intram doar cu putin inainte profesorului la ora urmatoare.

Cu toate astea, James tot a reusit sa ma prinda din urma inainte de pranz. Ma hotarasem deja sa nu mananc si ma indreptam spre biblioteca. Probabil ca ma urmarise de cand am iesit din clasa.

M-a prins de cot si m-a tras usor, spunand:”Emma, stai!”

Am tresarit la atingerea lui si la auzul vocii atat de aproape. Inima mea se umpluse de bucurie ca el a venit dupa mine, dar dupa o secunda m-am simtit pustiita, goala pe dinauntru si josnica stiind ca trebuie sa il indepartez.

-Ce s-a intamplat?am intrebat eu pe o voce care se straduia sa fie neutra.

-Tu sa-mi spui, a spus el.

Pentru o secunda ne-am privit in ochi, apoi mi-am mutat privirea la Renesmee, care statea langa mine, asteptand.

-Imi pare rau, am putina treaba, trebuie sa merg cu Renesmee….aa….vorbim mai incolo.

Si am plecat, lasandu-l acolo. Ochii mi s-au umplu de lacrimi cand Renesmee mi-a “aratat” cum James statea in mijlocul holului, cu o expresie de uimire si dezamagire pe fata.

-De ce faci asta?a intrebat ea.

-Asa e mai bine, am spus incercand sa imi inchit lacrimile.

James nu a incercat sa mai intre in vorba cu mine in acea zi, dar ii simteam privirea in ceafa si Renesmee imi tot “arata” cat este de confuz.

Ploaia nu se oprise si ne-am vazut nevoite se alergam pana in parcare, cu glugile trase pe cap, printre stropii mari de apa.

Mi-am auzit numele rostit printre zgomotul facut de ploaie si am stiut ca James ma striga, dar nu m-am intors. Acum lacrimile mele se amestecau cu picaturile de ploaie care imi curgeau din par pe fata si se amestecau.

Am urcat in masina si de abia cand am iesit din parcare am indraznit sa ma uit inapoi.James se afla inca in mijlocul parcarii, stand cu mainile atarnand inert pe langa el, cu parul ud lipit de frunte. Nu am reust sa ii deslusesc expresia si poate era mai bine.

“Va trece”, m-am gandit eu. “Asta va trece”. In cateva zile nu ii va mai pasa de mine.

Urmatoarea zi a fost la fel. La fel de ploioasa si la fel de dureroasa. Am continuat cu comportamentul meu indiferent fata de James. Ma durea atat de tare incat m-am gandit sa vorbesc cu mama si sa imi inventeze bunicul o boala, ceva, ca sa lipsesc o perioada de la scoala.

Ideea a prins radacini in mintea mea. Poate daca voi lipsi o saptamana sau doua…un picior rupt sau o gripa agresiva…nu ma va mai vedea in timp si ma va uita…atunci imi va fi si mie mai usor sa ma indepartez…

Pana la ora pranzului, eram hotarata ca asa voi face.

-Mergi sa mananci?a intrebat Renesmee in timp ce ne strangeam lucrurile.

Nu vroiam sa merg, pentru ca imi era teama ca James va intra iar in vorba cu mine. Dar imi era foarte foame, avand in vedere ca nu mancasem mai nimic in ultimele zile. In plus, eram convinsa ca James cu va veni la masa mea atata timp cat Renesmee era langa mine. Ii era antipatica sau il intimida, nu eram sigura, dar era oricum un lucru bun. Nu va veni la mine atata timp cat ea se afla langa mine.

Am avut convingera asta pana in momentul in care o a treia tava a fost pusa pe masa noastra si ridicandu-mi privirea,l-am vazut pe James asezandu-se langa mine.

Am ramas impietrita. Ce cauta aici? M-am uitat la Renesmee si ea se uita la mine uluita.

-Deci, a spus James. Daca tu ma eviti, m-am gandit sa vin eu la tine.

S-a uitat la mine si a afisat un zambet trist.

-James, eu…nu…

-Nu vrei sa imi spui ce s-a intmplat?a spus el trist, invartind furculita prin farfuria cu spaghete.

-Nu s-a intamplat…am inceput eu.

Nu va renunta asa usor. Dar daca il jignesc…daca ii spun ceva care sa il raneasca, ma va uri si atunci se va indeparta de mine. Trebuie sa o fac….de ce e atata de greu…trebuie doar sa rostesc cuvintele.

-Va las sa vorbti, a spus Renesmee si s-a ridicat de la masa.

M-am uitat la ea cu o privire pierduta, o privire care tipa “nu ma lasa”, dar ea a zambit trist si a plecat.

-Deci?a spus James. Te-am suparat cu ceva?

-Nu.

-Atunci de ce te porti asa cu mine?

-Nu inteleg ce vrei sa spui, i-am raspuns eu patetic.

-Emma, de doua zile ma ignori. Vrei sa spui ca brusc nu iti mai place compania mea?

-Da,am spus luptandu-ma din rasputeri cu lacrimile.

-Deci nu iti mai place compania mea, a spus el.

Nu suportam sa fac asta. Nu putem sa il ranesc.

-Nu! Am spus eu aproape tipand.

Cateva capete de la mese apropiate s-au intors sa se uite la mine.

-Nu e asta, am soptit eu. Doar ca eu..e vina mea. Si imi pare rau. Imi pare nespus de rau, dar eu…lucrurile nu sunt ceea ce par. Noi nu putem fi prieteni. Eu..nu te merit.

El s-a incruntat.

-De unde ai scos asta?

-Este adevarul. Imi pare rau…

-Nu crezi ca eu sunt cel ce ar trebui sa decid daca esti potrivita pentru mine sau nu?

-Da, doar ca…nu vreau sa fie prea tarziu cand iti vei da seama ce greseala imensa ai facut stand in preajma mea.

-Te rog, Emma, a spus el apropiindu-se de mine. Lasa-ma sa fiu in preajma ta.Nu au cum sa regret asta vreodata.

-Imi pare rau….nu se poate…

Lacrimile au inceput sa imi curga pe obraji fara sa le mai pot stapani. M-am ridicat de la masa si am fugit din cantina.

Am alergat pe holuri plangand, fara sa fiu constienta incotro merg. Doar cand am simtit ploaia rece mi-am dat seama ca iesisem in curtea scolii.

Am ramas acolo, in ploaie, plangand. Corpul imi tremura din cauza sentimentului apasator de vina si durere care parea sa imi strabata fiecare particula din corp.

Doua maini mi-au atins umerii si m-au fortat sa ma intorc. Am simtit mirosul dulceag, atat de placut si capul si s-a sprijinit de ceva, corpul meu a imbratisat alt corp si mi-am dat seama vag ca ma aflam in bratele lui James.

Dar asta era gresit.

Am incercat sa ma indepartez, dar nu aveam putere. L-am impins cu mainile, dar el mi-a prins mainile si mi le-a dat la o parte, facandu-mi corpul sa se loveasca usor de al lui.

Mi-a cuprins fata cu mainile lui si m-a privit in ochi.

Era atat de aproape…periculos de aproape. Stiam ca planul meu a esuat. De ce trebuia sa traiesc atata suferinta?

Fruntea lui s-a lipit de a mea si am simtit ca pamantul imi fuge de sub picioare. Era la fel de aproape ca atunci cand m-a trezit in timpul orei de biologie si corpul meu a reactionat la fel.

M-a tras mai aproape, astfel ca acum eram lipiti unul de celalalt. Mainile mele si-au croit drum  catre gatul lui, imbratisandu-l si am inchis involuntar ochii.

Picaturile de ploaie curgeau necontenit pe trupurile noastre si buzele lui erau reci si umede cand le-au atins pe ale mele. Am tremurat usor si mi-am strans mai tare mainile in jurul gatului sau, iar el si-a lipit mai tare buzele de ale mele.

Simteam ca totul se invarte in jurul meu si totusi nu mai exista nimic in afara de noi doi, de buzele lui care se imbinau atat de bine cu ale mele, de parca ar fi fost sortite, de umerii lui lati de care imi sprijineam mainile.

Si-a desprins buzele de ale mele incet, apoi m-a privit in ochi, lingandu-si usor buza superioara.

-Spune-mi ca nu ma vrei!

Eu doar mi-am proptit capul in scobitura gatului lui si am oftat.

Anunțuri