Capitolul 11: Neasteptat

-Priveste-ma in ochi si spune-mi acum ca nu ma vrei si iti jur ca o sa te las in pace.

Cuvintele lui m-au sagetat dureros. Nu imi doream sa ma lase in pace. Vroiam sa ramana alaturi de mine mereu. Cum as putea sa il mai parasesc dupa ce i-am gustat buzele, dupa ce m-am pierdut in imbratisarea lui tandra, dupa ce am simtit ca si el nutreste aceleasi sentimentele pentru mine…cum as putea sa ma mai indepartez acum?

L-am privit, incercand sa spun ceva, dar i-am vazut buzele din nou, atat de pline, atat de frumoase si mi-am dorit sa pot gusta din nou aroma lor.

M-am ridicat pe varfuri si mi-am lipit buzele de ale lui.

Am deschis ochii si m-am intins. O sambata dimineata frumoasa, dupa o noapte de somn linistit. Am zambit si m-am ridicat din pat.

Trecusera doua saptamani. Cele mai frumoase doua saptamani pe care le-am trait. Numaram zilele mele de fericire, de parca m-as fi asteptat sa se intample ceva care sa le curme. Dar gandul asta era ascuns undeva, intr-un loc mici a si aproape uitat in mintea mea si nu reusea sa imi umbreasca fericirea. Eu si James…impreuna….asta era aproape prea frumos ca sa fie adevarat.

Nu imi mai pasa de nimic, din ziua in care ma sarutase toate grijile se stersesera din mintea mea pur si simplu. Ignoram consecintele faptelor mele, pur si simplu le traiam fara sa ma mai gandesc la nimic.

M-am imbracat repede si am coborat in bucatarie.

Casa parea pustie si m-am intrebat oare unde au plecat cu totii.Pe masa din bucatarie se aflau mai multe clatite cu branza si dulceata, acoperite si pe capac un bilet.

Am plecat la cumparaturi. Nu am vrut sa te trezim, sper ca nu te superi.Te iubesc.Mama

La cumparaturi?Toti?

Asta era ciudat.

Mi-am pus un pahar cu lapte si l-am baut in timp ce am mancat doua clatite. Am urcat din nou in camera mea, unde am dat drumul la muzica si am intrat sa imi fac un dus rapid. M-am imbracat, m-am aranjat putin si am mers in cea mai mare viteza catre iesire, uitandu-ma la ceas.

Am lipit biletul de usa de la intrare si am iesit din casa.

Am plecat la plimbare. Ma intorc pana la cina. Si eu te iubesc.Emma.

Am inchis usa in urma mea si am mers de-a lungul casei, ignorand soseaua principala. Ajunga in partea laterala a casei, am facut stanga pe o mica aleea ce ducea catre padure.

In mai putin de 10 minute am ajuns intr-o mica poiana. James era deja acolo. Mi-am verificat ceasul. Nu intarziasem.

Pe iarba se afla asternuta o patura pe care statea James si langa el erau doua cutii de suc, o punga de chipsuri si doua batoane de ciocolata.Un mic picnit, m-am gandit zambind. Nu inceta sa ma uimeasca.

Am mers incet pana am ajuns in spatele lui si i-am pus mainile la ochi. Nici nu a tresarit. Ma astepta. Sau poate m-a auzit, dar nu a vrut sa arate asta, ca sa nu imi strice jocul.

-Pai sa ma gandesc, a spus el.Hmmm…cin’ sa fie? Poate zana cea buna?Imi indeplinesti 3 dorinte?

-Ala era pestisorul auriu, am spus razand in timp ce ma asezam langa el.

Bratele lui m-au curprins intr-o imbratisare si buzele le-au gasit repede pe ale mele.Caldura sarutului, chiar si asa scurt, mi-a trimis fiori pe sira spinarii.

-Ups, am incurcat personajele, a spus James.

M-a tras mai aproape, intorcandu-ma cu spatele la el. Mi-a cuprins umerii si m-am rezemat comod de el in timp ce imi intindeam picioarele pe patura.

-Zana cea buna nu indeplineste dorinte?a intrebat el in timp ce isi rezema barbia pe umarul meu.

Nasul lui mi-a atins gatul si o tresarire usoara si placuta m-a strabatut.

-Hmm, depinde ce iti doresti.

-Pai, mi-as dori sa pot face asta, a spus el si mi-a sarutat gatul.

Mi-am lasat capul usor pe spate din instinct, bucurandu-ma de senzatie.

-Altceva?am intrebat.

-Pai…ar mai fi si…asta a spus el.

M-a tras usor intr-o parte si ne-am privit cateva secunde in ochi, apoi m-am lasat pe spate, el ajungand deasupra mea. M-a sarutat, unindu-si nu doar buzele de ale mele, ci tot trupul de al meu.

-Si ultima dorinta?am intrebat cand el s-a indepartat putin.

S-a intors pe o parte, spirijinindu-se intr-un cot si am facut la fel.

-Hmm, a spus el meditativ. Pot sa ma mai gandesc la asta?

Am chicotit.

-Da, cred ca da.

-Suc?a intrebat el ridicandu-se ca sa ia cutiile.

-Da, merci.

Orele s-au scurs prea repede. Daca m-ar intreba cineva ce am facut in acele ore, probabil as spune ca am stat. Fizic, am stat.Nici nu ne-am miscat de pe patura. Dar emotional vorbind…ei bine, nu am stat. M-am pierdut in imbratisarile lui, i-am gustat buzele iar si iar, m-am bucurat de briza respiratiei lui pe fata mea si de vocea lui atat de frumoasa.

A fost, probabil, cea mai activa odihna de care se poate bucura cineva.

Dar soarele a ajuns la asfintit si mi-am amintit ca ii scrisesem mamei in bilet ca ajung acasa inainte de cina.

-Trebuie sa plec, am spus.Ma asteapta mama.

El a oftat.

-Imi pare rau. Poate maine vom putea sta mai mult.Ce spui sa ne facem temele impreuna?

-Minunat.

Dar ceva din vocea lui suna diferit.

-Ce s-a intamplat?

-Nimic, a spus el.

L-am privit intens.

-De fapt, a continuat. E vorba despre mama. Ma rog, parintii mei. Ei…se despart.

-Imi pare rau, am spus.

-Da, pai…nu-I nimic. Adica, demult nu se mai intelegeau. Nu mai eram o familie de cativa ani. Isi gaseau pe rand cate o calatorie de afaceri, pentru a petrece cat mai putin timp impreuna.Acum macar au avut curajul sa o recunoasca.Ideea e ca eu…ar fi trebuit sa aleg cu care dintre ei sa stau. Mama merge in Florida, iar tata in Chicago.

-Oh…

Oh…nu…asta insemna ca…nu….

-Adica trebuie sa….

Nu am reusit sa rostesc cuvantul “pleci”.

-Nu, a spus el hotarat.Nu voi pleca. Eu raman aici. Ei pleaca.

-Ramai…aici?

-Da, a spus zambind. Cred ca imi va fi mai greu, dar o sa supravietuiesc. Stii sa gatesti?Poate ma inveti ceva.

Casa mea era intunecata si parea pustie.Oare nu se intorsesera de la cumparaturi?

Am deshis usa de la intrare si in momentul in care am pasit inauntru, lumina s-a aprins. Toti membrii familiei mele erau in living, in jurul unei mese imprivizate pe care se afla un tort imens.

-Ce e asta?am intrebat confuza.

Era ziua cuiva?Cum am putut uita de ziua de nastere a cuiva din familie?

-La multi ani! A strigat mama imbratisandu-ma.

Au urmat alte imbratisari si urari de cu greu am reusit sa ma dezmeticesc. Era ziua cuiva din familie…era ziua mea. Cum am putut sa uit de asta?

Dintr-o data, toate temerile si ingrijorarile au revenit in mintea mea si am simtit cum greutatea lor imi apasa, la prorpiu, pe umeri.

M-am simtit coplesita si lacrimi mari au inceput sa mi se rostogoleasca pe obraji.

Ziua deciziei…nu ma mai gandisem la asta de doua saptamani. Luptasem impotriva gandurilor in legatura cu asta, le impinsesem departe de mine. Ziua aceasta venise prea devreme. Nu eram pregatita pentru ce implica ea. Eram naucita, speriata si…devastata.

Familia mea ma privea tematoare.

-Nu vrei sa sufli in lumanari?a intrebat Alice.

Nu am reusit sa raspund. Lacrimile ma inecau si faceau imposibil sa vorbesc. Mainile imi tremurau.

M-am intors pe calcaie si am luat-o la fuga pe sosea, alergand haotic, fara sa ma pot gandi la nimic, socata de cele intamplate.