Capitolul 12: Pericol

Am alergat de-a lungul strazilor, zguduita de suspinde. Nu stiam incotro ma indrept si nici de cine fug. Vroiam doar sa evadez, sa ajung undeva unde problemele nu ma mai urmaresc si nu trebuie sa iau vreo decizie.

Cand respiratia mi-a devenit prea greoaie ca sa mai pot alerga si am inceput sa simt junghiuri in piept, pe langa cele ale unei dureri sufletesti- astaea erau junghiuri care imi indicau ca inima mea nu mai poate face fata la efort m-am  oprit si m-am asezat pe o bordura.

Mi-am cuprins genunchii cu mainile si mi-am lasat capul pe ei. Lacrimille curgeau fara oprire, stomacul mi se strangea ghem de fiecare data cand incercam sa ma gandesc la ce am de facut si frisoane imi traversau tot corpul.

De ce?…De ce acum? De ce eu? E atat de nedrept…de ce fiecare clipa de fericire trebuie sa o platesc cu lacrimi?

O mana mare mi-a atins umarul si am sarit in picioare, tipand.

-Shhtt…iarta-ma, nu am vrut sa te sperii.

Emotiile m-au coplesit, am simtit cum picioarele mi se inmoaie si am cazut in bratele tatalui meu.

M-am simtit purtata in brate cu o viteza uluitoare. Simteam aerul rece al noptii biciuindu-mi fata in timp ce alergam. Am recunoscut casa noastra si tata a incetinit viteza cand a intrat pe aleea din fata.

Ma asteptam sa intram inauntru, dar m-am inselat. S-a oprit pe gazonul din fata intrarii secundare.

-Emma, poti sa stau in picioare?

Ma indoiam ca pot. Urechile imi vajaiau, mainile imi erau transpirate, dar reci si imi tremurau, iar stomacul imi tresarea.

A vrut sa ma lase jos, dar m-am agatat de gatul lui.

-Vroiam sa…vorbim, spus el.Inainte sa intram. Dar cred ca e mai bine sa te duc in casa, sa te vada Carlisle.

Am auzit zgomotul a mai multi pasi venind spre noi si am vazut parul lung si blond al mamei aproape de mine.

Imi parea atat de rau. Vroiam sa ii spun cat de rau imi pare pentru suferinta pe care le-am cauzat-o si ei, si tatei, dar cuvintele refuzau sa iasa. Ma simteam prea rau pentru a putea vorbi si corpul meu nu vroia sa coopereze.

Corp uman idiot.

-Emma vrea sa stiti ca ii pare rau, am auzit vocea lui Edward parca la kilometri departare.

Am auzit cateva suspinde si tata m-a purtat pe brate in casa, pana pe canapeaua din sufragerie unde m-a asezat incet.

Bunicul s-a asezat langa mine si a inceput sa ma consulte. Dupa un timp, am simtit o mica intepatura in brat si mainile mi s-au desclestat din pumni, am inceput sa ma relaxez si camera a devenit incetosata.

-Cat va dormi?am auzit o voce foarte slaba undeva langa mine. Oare chiar era langa mine?Parea atat de departe.

-Pana maine. Are nevoie de odihna.Saracuta, a trecut prin atatea emotii.

Cand m-am trezit, primul lucru la care m-am gandit este de ce ma aflu pe canapeaua din sufragerie. Apoi, fiecare amintire a inceput sa se deruleze in mintea mea ca intr-un film.

Am simtit cum sentimentele ma coplesesc din nou. Ce ma fac acum?

O mana rece a mangaiat-o usor de a mea. M-am intors pe o parte. Imi simteam capul greu si aveam o stare ca de mahmureala. Mi-am imaginat ca de la medicamentul pe care mi l-a injectat bunicul.

Mama statea pe jos, langa canapea si ma tinea de mana. Ochii mi s-au umplut de lacrimi cand i-am vazut fata ingrijorata.

-Te simti mai bine?a intrebat ea bland.

Am dat din cap.Renesmee, Bella si tata au venit din bucatarie.

-Bea! Mi-a spus Renesmee intinzandu-mi un pahar mare cu apa.

-Multumesc, am reusit sa spun.

Se uitau unul la altul, de parca ar fi vrut sa spuna ceva. Imi era teama de cea ce urma, nici nu stiam daca vreau sa aud ce au de spus.

-A venit un baiat aici, a spus mama incet. A intrebam de tine, daca esti bine.A spus ca trebuia sa va vedeti dimineata, dar nu au aparut. Era ingrijorat.

-Cine?am intrebat cu inima batand puternic.

Dar stiam deja raspunsul.

-Unul brunet cu ochii verzi.Foarte chipes, a spus mama zambind.

-James, a spus Renesmee. De fapt, era destul de isteric.

-Renesmee, era ingrijorat, nu isteric, a spus mama.

-Am vrut sa ii spun cateva vorba, dar nu m-au lasat fetele, a spus tata. De fapt, Bella si Rose de abia au putut sa ma tina cu forta sa nu ma duc la el.

Am facut ochii mari.

-Emma, nu mai stii de gluma?a ras tata.

-Ce i-ati spus?am intrebat cu vocea tremuranda.

-Ca nu prea te-ai simtit bine azi-noapte si acum dormi ca sa recuperezi. Si ca iti voi transmite sa il cauti de cum te trezesti.

Mi-am amintit chipul lui James si inima mi s-a umplut de bucurie ca il voi revedea curand. Saracul, cred ca a fost atat de ingrijorat…

Vroiam sa plec cat mai repede sa il vad. Vroiam sa ma simt iarasi in siguranta in bratele lui si sa il sarut din nou. Dar, desigur –m-am gandit si stomacul mi s-a strans neplacut- trebuia sa rezolv mai intai situatia aici.

-Vreau sa raman om! Am spus cu vocea puternica si hotarata.

Pentru un moment, nici nu mi-am dat seama ce s-a intamplat. De abia cand am vazut ca toti au ramas inmarmuriti, mi-am dat seama ca acele cuvinte au iesit din gura mea.

O tacere monumentala s-a asternut. Nu stiam ce sa spun. Eram inca uimita de felul in care cuvintele au zburat de pe buzele mele fara sa le pot controla.

-Esti asa o fraiera! A spus Renesmee.

-Renesmee! A tipat mama si s-a ridicat de pe canapea.

Nu o vazusem niciodata atat de suparata si cu siguranta nu se purtase niciodata asa cu Renesmee.

-Nu,vreau sa spun: esti asa o fraiera ca te inchizi in tine, nu vorbesti cu nimeni. Ai impresia ca o sa fii judecata, invinovatita, sau doar iti place sa suferi in tacere?

Nu am raspuns.

-Renesmee, las-o in pace, a marait mama.

M-am uitat la ea cu lacrimi in ochi.

-Imi pare rau ca te-am dezamagit.

M-a imbratisat si dupa aceea a spus:

-Renesmee are dreptate: esti asa o fraiera. Cum poti sa crezi ca m-ai dezamagit?

-Dar…

Nu am mai avut prelejul sa ii spun ce credeam pentru ca usa de la intrare s-a deschis si si-au facut aparitia Alice si Edward.

Privirile lor nu prevesteau nimic bun.

Ce ar mai putea fi acum?

-Un vampir nomad, a spus Edward raspunzand la intrebarea mea nerostita.

-E in trecere prin oras, dar a auzit de noi si vrea sa ne viziteze, a spus Alice.

Mama mi-a strans mana.

-Emma…a spus ea.

-Trebuie sa plece de aici, a spus tata panicat. Repede.

-Unde?am intrebat eu

-La James?a spus Renesmee.

-NU! Am tipat.Nu il pot pune in pericol.

-Dar trebuie sa…a inceput mama.

-E prea tarziu, a spus Edward cu vocea sugrumata. Vine acum.