Capitolul 17:Atac

Ceva rece imi atingea fata.Un miros neplacut imi invada narile.

-Emma, trezeste-te!

Am deschis ochii. Un foc ardea in apropiere. Bunicul imi tinea mainile reci pe fata pentru a ma ajuta sa ma trezesc.

-Ce?Unde sunt…nu…Eric..James…nu!

-Linisteste-te! Eric e mort.

Atunci mi-am dat seama ce e cu focul si cu mirosul.Vampir la gratar.

-Si James?

Bunicul nu a raspuns.

-Te rog, spune-mi ca e bine.

M-am uitat in jur si l-am vazut pe James zacand inconstient la cativa metri de mine. Am alergat la el, ingorand ameteala.

-Nu a…?

-E in viata inca.

-Inca.

-Imi pare rau, Emma. Are hemoragie interna si multiple rani externe. Si daca l-am duce la spital, nu ar mai avea ce sa ii faca. Sunt prea multe rani, a pierdut prea mult sange.

-Nu…te rog…nu…fa ceva! Esti medic, trebuie sa il scapi! Fa ceva, orice!

-Regret…asta ma depaseste ca si medic.

Nu putea sa se intample asa ceva, James nu putea sa moara. Medicina e avansata, trebuie sa existe o cale…nu poate fi depasit…ca si medic?Dar nu ca si vampir.

-Fa-o! Transforma-l!

-Esti sigura?

-Daca nu mai exista nicio cale sa il salvezi…salveaza-l in sigurul fel posibil…

-Emma, esti sigura?

-Da. Nu are cum sa moara.Te rog, fa-o!

-Bine.

S-a apropiat de el si am auzit cum pielea a trosnit acolo unde dintii au strapuns-o.Am inchis ochii.A durat cateva secunde.

-Si acum?am intrebat intr-un tarziu.

-Acum asteptam.

-Cat timp va dura?

-Trei zile.

-O sa mearga, nu?

-Cred.

-Cum adica….crezi?

-Veninul de vampir a salvat multe vieti care erau aprape de a se stinge. Esme se aruncase de pe o stanca, era aproape moarta, dar inima ei mai batea. Edward era aproape rapus de gripa, in oragul mortii, iar Bella era intr-o stare si mai grava dupa ce i-a dat nastere lui Renesmee. Ar trebui sa mearga si aici. Dar nu putem sti niciodata cu exactitate. Trebuie doar sa asteptam.

-Trei zile…o sa mor in trei zile.

-O sa fie bine.

-Unde sunt restul?Mama, tata…stai asa. Cum de ai stiut unde sa vii dupa mine?

-Ei sunt pe pista falsa pe care le-a dat-o Eric. Eu am ajuns acasa la putin timp dupa tine si am gasit telefonul pe canapea.Era inca deschis la mesaje si am gasit sms-ul de la Eric. Te-am urmarit dupa miros si am ajuns putin mai tarziu.

-Tu…l-ai omorat?

-Da.

-Carlisle….pot sa te rog ceva?

-Spune.

-Daca James va fi bine…ma transformi si pe mine?

-Eu nu transform oameni doar pentru diverstisment, Emma. O fac doar cand nu mai exista alta solutie, cand sunt in pragul mortii.

-Deci trebuie sa ajung in pargul mortii ca sa o faci?O sa gasesc o cale.

-Atat de mult il iubesti?Incat ai merge pana aproape de moarte pentru el?

-As merge si dincolo de ea.

-Vrei sa te transform acum?

-Nu. Vreau sa fiu sigura ca  el va fi bine, inainte sa o faci. Nu am nevoie de o eternitate plina de suferinta.

-Va fi bine, vei vedea.

-De unde stii?

-Iubirea adevarata trece peste orice incercari.

*****

-Nu mai suport. Cat timp mai dureaza?

-Estimez inca jumatate de zi.

-Atat de mult?

-Au trecut de abia doua zile.Oricum, la el transformarea pare mai rapida.Ai rabdare. Ce zici sa te duci sa mananci ceva?

-Nu mi-e foame.Vreau sa stau langa el.

-Nu ai mancat nimic astazi. Voi avea destule pe cap cand el se va trezi, mai ales ca Edward si ceilalti nu s-au intors inca. Un vampir nou-nascut e greu de stapanit.Nu vreau sa mai lesini inca o data.

-Dar nu mi-e foame.

-Atunci o sa iti aduc chiar eu ceva de mancare si o sa ti-l indes pe gat. Sau preferi o perfuzie?

-Un sandvis cred ca e ok.

-Vin imediat.

M-am apropiat de James. Tipase si se zbatuse de cand il aduseseram la noi acasa. Fiecare tipat al lui imi facea inima sa se farame in mii de bucatele. Stiam ca trece prin chinuri groaznice si toate erau numai si numai din cauza mea.

Stiam ca transformarea aproape se incheiase si el a supravietuit. Si oricat de fericita m-ar face acest lucru, nu puteam sa nu ma gandesc la faptul ca el ma va uri cand se va trezi. Daca nu isi dorea o asemenea viata?

Dar cum l-as fi putut lasa sa moara?Am fot egoista, l-am chinuit mai mult decat a facut-o Eric si l-am condamnat la viata asta de care eu am fugit atat si pe care o voi imbratisa doar daca si el va vrea sa fim impreuna mereu.

-James, te iubesc, i-am spus si lacrimile mi-au curs pe obraji.

I-am prins mana intr-a mea si am simtit cum isi strange pumnul incet. Oare incepea sa se trezeasca?

A inceput sa isi stranga ochii si mi-am dat seama ca ii va deshide.

-James…ma auzi?James?

-Emma…

A deschis ochii, apoi s-a asezat in sezut.

-Emma, esti aici! Esti bine!

M-a strans in brate si am simtit cum imi pocnesc doua coaste. Am strans din dinti,  sa nu isi dea seama ca m-a ranit.

-Cum te simti?

-Acum..mai bine.Dar ma usutura gatul si imi arde. Mi-e sete. Imi poti aduce un pahar cu apa?

M-am cutremurat. Nu apa ii trebuia.

-Emma, ce s-a intamplat?Nu imi amintesc prea bine…

-O sa iti spun tot, linisteste-te.

M-a imbratisat din nou, apoi mi-a dat drumul dintr-o data si m-a impins.

-Fugi!

-Ce?

-Fugi, acum!

Mi-am dat seama ca setea il domina, iar el a realizat ce se intampla. M-am ridicat de pe pat si am fugit catre usa.

-Carlisle! Am tipat.

Am coborat scarile in fuga, insa ceva lin, ca o umbra s-a strecurat in spatele meu si mi-a prind talia, tragandu-ma inspre el.

Dintii mi-au sfasiat pielea gatului si durerea mi-a cuprins tot corpul. L-am auzit vag pe Carlisle si am simtit cum mainile imi dau drumul si dintii se indeparteaza de gatul meu.

Dar totul devenea neclar. Oare bunicul a ajuns prea tarziu?Oare o sa mor?

Nu…nu acum…nu por sa mor acum…mai am atatea de trait.

Dar simteam cum intunericul ma invaluie si nu puteam sa ma lupt cu el.

Oare s-a sfarsit?Asta e moartea?

Nu…nu pot muri….nu acum…